Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko a fost citat pentru audieri

Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko a fost citat pentru audieri
Publicat: 11/07/2019, 16:23

„Confirmăm faptul că acesta va fi audiat”, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului. Acesta a refuzat să dea detalii cu privire la motivul citării, care va avea loc pe data de 11 iulie.

Poroșenko, deținător al uneia dintre cele mai mari afaceri în domeniul confecțiilor din țară, a pierdul alegerile przidențiale din luna aprilie în favoarea actorului Volodimir Zelenski, care a promis în campania electorală că va lupta împotriva corupției.

Zelenskiy a candidat pentru funcția de președinte, fără a avea nicio experiență politică. El a jucat rolul unui profesor într-o comedie TV, care a devenit în mod neașteptat președinte după ce un elev a filmat tirada lui împotriva politicienilor corupți și a postat videoclipul online.

Partidul său, Slujitorul poporului, conduce acum în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 21 iulie, având sprijinul a 37,8% dintre cei care au declarat că vor vota, potrivit unui sondaj realizat în perioada 25 iunie-7 iulie de Institutul de Cercetare KIIS.

Partidul Solidarității Europene al lui Poroșenko beneficiazîă de sprijinul a 7,2% din cei chestionați, plasându-l pe locul al treilea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
„Acord istoric” anunțat între Airbus și Arabia Saudită
×